În perioada aprilie – iunie 2022 continuăm tematicile specifice stilului de dans oriental egiptean prin intermediul mai multor module la care vă invităm să participați, dacă aveți minim cunoștințele de bază ale dansului oriental.
Modul “Feminitate în pași orientali ” (open level)
Este un lucru binecunoscut faptul că dansul oriental ne oferă posibilitatea de a ne explora feminitatea, de a ne descoperi potențialul feminin, de a ne reconecta cu eul nostru interior. Odată descoperite și însușite elementele de tehnică de bază, nu ne rămâne decât să adăugăm pași de deplasare în spațiu, poziții, mișcări și tranziții de brațe în combinații și minicoregrafii destinate să ne accentueze eleganța, finețea, delicatețea și estetica individuală.
Din subiectele și noțiunile pe care Elmas vi le propune în acest modul fac parte așadar: pași de deplasare în spațiu, câteva elemente de balet aplicate în dansul oriental, tehnici de coordonare pentru integrarea brațelor în dansul individual, expresivitate și muzicalitate în dans.
Elegantă, grațioasă, expresivă, feminină, dinamică – sunt doar câteva din atributele pe care le vom explora împreună cu Elmas în cadrul acestui modul la Elmas Oriental Dance Studio.